Reabilitarea termica sau consolidarea antiseismica, nu trebuie sa duca la cresterea impozitului pe cladiri!
sâmbătă, iulie 27, 2013 13:11Pe 22 iulie au intrat in vigoare noi prevederi privind impozitul pe cladiri introduse prin Legea 238/2013, publicata in Monitorul Oficial nr. 442 din 19 iulie 2013.
Aceasta lege completeaza prevederile privind impozitul pe cladiri de la art. 251 si anume:
(81) În cazul clădirii la care au fost executate lucrări de renovare majoră, din punct de vedere fiscal, anul terminării se actualizează, astfel că acesta se consideră ca fiind cel în care a fost efectuată recepţia la terminarea lucrărilor. Renovarea majoră reprezintă acţiunea complexă care cuprinde obligatoriu lucrări de intervenţie la structura de rezistenţă a clădirii, pentru asigurarea cerinţei fundamentale de rezistenţă mecanică şi stabilitate, prin acţiuni de reconstruire, consolidare, modernizare, modificare sau extindere, precum şi, după caz, alte lucrări de intervenţie pentru menţinerea, pe întreaga durată de exploatare a clădirii, a celorlalte cerinţe fundamentale aplicabile construcţiilor, conform legii, vizând, în principal, creşterea performanţei energetice şi a calităţii arhitecturalambientale şi funcţionale a clădirii. Anul terminării se actualizează în condiţiile în care, la terminarea lucrărilor de renovare majoră, valoarea clădirii creşte cu cel puţin 25% faţă de valoarea acesteia la data începerii executării lucrărilor.
Prin actualizarea anului terminarii cladirii se pot pierde bonusurile prevazute la art 251:
(7) Valoarea impozabilă a clădirii, determinată în urma aplicării prevederilor alin. (1)-(6), se reduce în funcţie de anul terminării acesteia, după cum urmează:
a) cu 20%, pentru clădirea care are o vechime de peste 50 de ani la data de 1 ianuarie a anului fiscal de referinţă;
b) cu 10%, pentru clădirea care are o vechime cuprinsă între 30 de ani şi 50 de ani inclusiv, la data de 1 ianuarie a anului fiscal de referinţă.
Nu este admisibil ca in loc sa se introduca facilitati fiscale pentru proprietarii care in vestesc in cladiri, acestia sa fie pedepsiti prin majorarea impozitului!
Reamintim ca Romania este stat membru al Uniunii Europene, avand o serie de obligatii extrem de serioase legate de cresterea eficientei energetice. Fondul locativ din Romania este unul dintre cei mai mari consumatori de resurse energetice. Starea proasta a cladirilor, incoerenta guvernamentala, descurajarea initiativelor de eficienta energetica si, nu in ultimul rand, nivelul scazut al veniturilor populatiei afecteaza sansa ca Romania sa indeplineasca obligatiile asumate ca stat membru UE si sa se inscrie in randul tarilor civilizate.
Atragem atentia ca legiferarea trebuie facuta pentru si impreuna cu cetatenii, nu impotriva lor!