Informarea corectă, doar din surse oficiale, este foarte importantă. Cu calm, responsabilitate, toleranță și dând dovadă de solidaritate vom trece împreună și peste această situație! Numai bine vă doresc


DE 29 DE ANI – REPREZENTARE NAȚIONALĂ ȘI INTERNAȚIONALĂ A ASOCIAȚIILOR DE PROPRIETARI DIN ROMÂNIA! ORGANIZAȚIE MEMBRĂ IUT – INTERNATIONAL UNION OF TENANTS

Conferinţă – Liga Asociatiilor de Proprietari Habitat – Sistemul centralizat de încălzire in Bucureşti – prezent şi perspective- 17.01.2013 – Bcuresti, Cladirea Sphera

sâmbătă, februarie 2, 2013 20:14
Postat in Puncte de Vedere

Punct de vedere AMRSP
Strategii energetice

Referitor la SACET, administraţia publică a mun. Bucureşti a aprobat, de-a lungul anilor,  câteva strategii energetice. În cea mai mare parte aceste strategii au fost axate pe soluţii de modernizare a infrastucturii sistemului de termoficare. Acum sunt modernizate în cea mai mare parte punctele şi modulele termice, centralele termice şi CTZ Casa Presei. În paralel s-a implementat programul de contorizare, iniţial la nivel de bloc şi ulterior, unde s-a putut, la nivel de scară pentru ca utilizatorul să plătească energia termică pe care a consumat-o. Chiar dacă strategiile energetice a pus accent şi pe înlocuirea şi modernizarea reţelelor de primare şi secundare de energie termică, din cauza costurilor destul de mari programul este la început. Procentul de modernizare în reţeaua primară nu depăşeşte 12% , în reţeua secundară fiind ceva mai mare. De aici rezultă pierderile de aprox. 24% în reţeaua de termoficare.

În 2012, AMRSP a definitivat proiectul „Regulamentului SACET” conform Ordinului ANRSC 91/2007 unde se regăsesc indicatorii de performanţă monitorizaţi din 2010 de personalul AMRSP şi prin care operatorul va fi determinat să crească performanţele serviciului în raport cu utilizatorii. În prezent acest Regulament se găseşte la PMB pentru a fi supus aprobării de către CGMB. În acelaşi stadiu se află şi Caietul de Sarcini a SACET.
În aceste condiţii operatorul va fi monitorizat chiar dacă nu există un contract între PMB şi RADET.
În acelaşi timp AMRSP a iniţiat efectuarea de studii energetice care se concentrează pe reorganizarea
Serviciului public de alimentare centralizată cu energie termică.
S-a plecat de la situaţia actuală în care producerea energiei termice se face în proporţie de 90% în CET-urile aparţinând ELCEN, PMB neavând nici o posibilitate de a influenţa tariful energiei termice şi care este componenta cea mai importantă a tarifului final al en.t.

Ţinând seama de problemele actuale ale asigurării serviciului public de alimentare cu energie termică, în sistem centralizat, a consumatorilor din municipiul Bucureşti şi având în vedere importanţa socială majoră a acestui serviciu, se are în vedere adoptarea următoarelor măsuri:

  1. Constituirea „Serviciului Public integrat de Alimentare cu Energie Termică în Sistem Centralizat în municipiul Bucureşti”, prin reorganizarea şi restructurarea corespunzătoare a ELCEN şi RADET
  2. Constituirea unei societăţi comerciale care să preia atribuţiile actuale ale ELCEN şi RADET, respectiv activităţile de producere, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice sub denumirea „SC Servicii Energetice Bucuresti SA”.
  3. Delegarea gestiunii Serviciului Public Integrat de Alimentare cu Energie Termică în Sistem Centralizat în municipiul Bucureşti în conformitate cu legislaţia aplicabilă.

1.Studiu privind fundamentarea constituirii serviciului public  integrat de alimentare cu energie termică în sistem centralizat în municipiul Bucureşti
Principalele obiective ale studiului vor fi:

  • analiza situaţiei existente a celor două companii, din punct de vedere tehnic, operaţional, juridic şi economico-financiar
  • stabilirea şi evaluarea soluţiilor tehnice care vor conduce la creşterea eficienţei energetice a sistemului de termoficare, în condiţiile unor preţuri minime ale energiei electrice şi termice
  • stabilirea şi evaluarea implicaţiilor tehnice din punct de vedere al siguranţei şi securităţii în exploatare a SEN, după integrarea serviciului public de alimentare cu energie termică din municipiul Bucureşti în cadrul unei singure companii producătoare de energie electrică şi termică.
  •  

De asemenea, studiul va analiza comparativ scenarii de transfer administrativ a activităţilor din cadrul serviciului public de alimentare cu energie termică, cu identificarea şi luarea în considerare a tuturor implicaţiilor semnificative care pot să apară.

Studiu referitor la programul de investiţii necesare în cadrul SC Servicii Energetice Bucureşti SA
După realizarea noii societăţi comerciale integrate, va fi elaborat un studiu în cadrul căruia va fi analizată perspectiva de dezvoltare şi funcţionare a noii societăţi. Aspectele avute în vedere în cadrul studiului, vor fi, în principal, următoarele:

  • Cadrul legislativ european şi naţional în care funcţionează SACET Bucureşti
  • Consumatori şi consumuri de energie la nivelul municipiului Bucureşti
  • Energie termică (blocuri de apartamente, locuinţe individuale, companii industriale, spitale, şcoli, gradiniţe, banci, etc)
  • Energie electrică (transport urban, iluminat public, societăţi comerciale / regii în subordinea municipalităţii, climatizare)
  • Modul de funcţionare a noii societăţi comerciale pentru a răspunde cerinţelor şi restricţiilor impuse de SEN
  • Identificarea noilor dezvoltări imobiliare care pot fi racordate la sistemul centralizat de termoficare
  • Integrarea în sistemul centralizat de alimentare cu energie termică, a producătorilor privaţi
  • Programul de reabilitare termică a clădirilor
  • Locuinţe individuale în blocuri
  • Clădiri care aparţin PMB
  • Plan investiţional pentru sursele de energie şi pentru reţelele de transport şi distribuţie din cadrul SACET
  • Analiza suportabilităţii consumatorilor + măsuri de soluţionare
  •  

Anexa 2 – PLAN DE ACŢIUNI – TERMENE DE REALIZARE

 

Plan de acţiuni

1

Anularea penalităţilor RADET

2

Transformarea RADET în societate comercială

3

Studiu privind fundamentarea constituirii serviciului public  integrat de alimentare cu energie termică în sistem centralizat în municipiul Bucureşti

4

Evaluarea patrimoniului RADET

5

Evaluarea patrimoniului SC ELCEN SA

6

Constituirea SC Servicii Energetice Bucureşti SA

7

Studiu referitor la programul de investiţii necesare în cadrul SC Servicii Energetice Bucureşti SA

8

Delegarea de gestiune a serviciului public integrat de alimentare cu energie termică în sistem centralizat în municipiul Bucureşti

Primii paşi în direcţia implementării programului de reorganizare a serviciului public de alimentare centralizată cu energie termică au fost făcuşi prin adoptarea a două Hotărâri de Consiliu General:
1. HCGMB nr.178/31.10.2012 privind împuternicirea Primarului General în vederea negocierii termenilor şi condiţiilor unui Memorandum având ca obiectiv realizarea unui serviciu public de alimentare cu energie termică în Municipiul Bucureşti – producere, transport, distribuţie şi furnizare prin intermediul unui sistem intrgrat de alimentare centralizată cu energie termică, cu Ministerul Economiei şi Mediului de Afaceri.
2. HCGMB nr.202/29.11.2012 reprezintă aprobarea Memorandumului propriuzis.
În momentul de faţă, datorită reorganizării Ministerului Economiei, schimbării ministrului această Hotărâre trebuie reluată.

|