Informarea corectă, doar din surse oficiale, este foarte importantă. Cu calm, responsabilitate, toleranță și dând dovadă de solidaritate vom trece împreună și peste această situație! Numai bine vă doresc


DE 29 DE ANI – REPREZENTARE NAȚIONALĂ ȘI INTERNAȚIONALĂ A ASOCIAȚIILOR DE PROPRIETARI DIN ROMÂNIA! ORGANIZAȚIE MEMBRĂ IUT – INTERNATIONAL UNION OF TENANTS

Scrisoare deschisa catre Presedintia Romaniei

miercuri, mai 26, 2010 10:56
Postat in Noutati
Catre: Presedintia Romaniei
Domnului Presedinte Traian Basescu
Spre stiinta: Guvernul Romaniei Domnului Prim-Ministru
Guvernul Romaniei Domnului Viceprim-Ministru Marco Bela
Ministerul Dezvoltãrii Regionale Si Turismului – Doamnei Ministru Elena Udrea
Ministerul Mediului – Domnului Ministru Laszlo Borbely
Ministerul Muncii, Familiei Si Protectiei Sociale – Domnului Ministru Mihai Seitan
Senatul Romaniei – Doamnelor / Domnilor Senatori
Camera Deputatilor – Doamnelor / Domnilor Deputati

Stimate domnule,

Avand in vedere:

  • Prevederile Constitutiei din art. 47 privind nivelul de trai, alin. 1 „Statul este obligat sa ia masuri de dezvoltare economica si de protectie sociala, de natura sa asigure cetatenilor un nivel de trai decent”  si alin. 2 „Cetatenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate platit, la asistenta medicala in unitatile sanitare de stat, la ajutor de somaj si la alte forme de asigurari sociale publice sau private, prevazute de lege. Cetatenii au dreptul si la masuri de asistenta sociala, potrivit legii”;
  • Prognozata scadere a veniturilor salariale si a pensiilor;
  • Prabusirea puterii de cumparare in ultimii 2 ani;
  • Cresterea alarmanta pentru categorii sociale din ce in ce mai largi (pensionari, someri, functionari, etc.) a ponderii cheltuielilor cu locuinta (apa, electricitate, gaze, incalzire, mentenanta) pana la 40-45% din total venituri;
  • Faptul ca Romania este pe ultimul loc din Uniunea Europeana la fondurile alocate pentru protectia sociala (mai putin de un sfert din media europeana pe cap de locuitor).

Solicitam adoptarea de urgenta a unei scheme de ajutor adresata tuturor familiilor din Romania care sa asigure compensarea costului locuitului astfel incat facturile (pentru energie electrica, termica, apa, canalizare, mentenanta) sa nu depaseasca 15% din total venituri nete pe familie (masura insotita de stabilirea unor plafoane maximale ale compensarii in functie de consumul mediu anual stabilita pentru o locuinta cu o suprafata standard corespunzatoare numarului de locatari) .

De asemenea, tinand cont ca, pe termen mediu si lung, doar masurile de eficienta energetica vor dimensiona o factura suportabila atat pentru cetatean cat si pentru bugetul de protectie sociala, propunem:

  • revizuirea cadrului legal prin consultarea obligatorie si reala a reprezentantilor asociatiilor de proprietari.
  • reglementarea posibilitatii de a atrage fonduri private pentru lucrarile de reabilitare:
  • Asociatiile de proprietare care au resursele necesare pentru a realiza din banii lor lucrarile, sa benficieze gratuit de auditul energetic si proiect;
  • Proprietarii care investesc in masuri de eficienta energetica sa beneficieze de deducere din impozitul pe venit pana la contravaloarea de 500 Euro/an ;
  • TVA „0” pentru lucrarile de reabilitare si pentru materialele de constructii folosite la reabilitare (in prezent, se inregistreaza situatia absurda in care lucrarile de reabilitare suportate din fonduri publice sunt supuse taxarii, cota contributiei din partea asociatiei echivaland cu valoarea TVA);
  • Fondurile de reabilitare trebuie alocate direct proprietarilor (ca in Germania) si acestia trebuie sa decida ei insisi asupra executantului lucrarilor. Cofinantarea de 50% din partea Guvernului trebuie sa fie alocata direct asociatiilor de proprietari, urmand ca primariile care au posibilitatea sa suplimenteze sumele alocate cofinantarii. In toate cazurile, asociatia de proprietari trebuie sa fie cea care negocieaza si alege executantul avand in vedere ca lucrarile se executa pe proprietate privata (nu publica);
  • trebuie incurajata obtinerea de credite garantate de stat/cu dobanda subventionata pentru accelerarea proiectelor de reabilitare termica. Alta solutie complementara ar putea fi achitarea in faza initiala de catre proprietari a lucrarilor de reabilitare, urmand ca autoritatile sa ramburseze in urmatorii 5-10 ani banii investiti (inclusiv prin compensarea unor taxe si impozite locale datorate);
  • Trebuie standardizate pachete de masuri de reabilitare ce pot fi aplicate blocurilor construite dupa proiecte tip astfel incat sa scada costurile de auditare si proiectare.
  • Programul de reabilitare termica trebuie compatibilizat cu Programul „Casa verde” administrat de Ministerul Mediului deoarece obiectivele finale ale celor doua initiative converg. Din punct de vedere administrativ si al eficientei cheltuirii banului public, este important un management comun al celor doua programe. Din punct de vedere tehnic, integrarea solutiilor de utilizare a energiei din surse regenerabile se poate face numai in acelasi timp cu lucrarile de reabilitare termica.
  • posibilitatea ca asociatiile de proprietari sa fie reprezentate in relatia cu tertii, inclusiv cu primariile, de formele asociative din care fac parte.

Reamintim ca Romania este stat membru al Uniunii Europene, avand o serie de obligatii extrem de serioase legate de cresterea eficientei energetice. Fondul locativ din Romania este unul dintre cei mai mari consumatori de resurse energetice. Bucurestiul consuma o cantitate dubla de energie pentru incalzire fata de o capitala a tarilor nordice (in ciuda diferentei enorme a conditiilor climatice).

Starea proasta a cladirilor, incoerenta guvernamentala, descurajarea initiativelor de eficienta energetica si, nu in ultimul rand, nivelul scazut al veniturilor populatiei afecteaza sansa ca Romania sa indeplineasca obligatiile asumate ca stat membru UE si sa se inscrie in randul tarilor civilizate.

Reamintim ca in Constitutie se prevede faptul ca Romania este un stat social. Consideram ca in lipsa adoptarii masurilor propuse, in iarna 2010/2011 vom asista la un adevarat genocid in randul familiilor cu venituri reduse. Asteptam adoptarea acestor masuri pana la 1 septembrie 2010.

Speram ca demersul nostru care intruneste adeziunea tuturor membrilor si reprezentantilor asociatiilor de proprietari va avea o rezolvare cat mai rapida.

|