Arhiva pentru februarie, 2022
Politici publice locale participative și relevante
miercuri, februarie 23, 2022 17:13Perioada de desfășurare a proiectului: februarie 2022 – iulie 2023
Proiectul pornește de la lipsa de coerență și transparență în formularea politicilor publice la nivel local, care se corelează cu lipsa unor inițiative asumate politic, vizibile care să aibă ca scop deschiderea datelor către public în sectoare cheie precum investiții publice, energie/termoficare, finanțarea partidelor sau sănătate. Evenimentele politice recente au demonstrat că la nivelul partidelor politice există o reticență de a deschide date în sectoare sensibile, cu toate că există o cerere publică. În paralel, ne propunem să dezvoltăm capacitatea cetățenilor interesați de a înțelege cum funcționează administrația locală, în special în ceea ce privește bugetele și achiziții publice și să impulsionăm creșterea transparenței în mai multe comunități din țară.
Scopul proiectului este creșterea calității politicilor publice prin consolidarea bunei guvernări din sectorul public la nivel local, monitorizare cetățenească, claritate legislativă și implementare practică în colectarea, respectiv publicarea datelor de interes public.
Vom dezvolta un ghid de tip watchdog pentru monitorizarea administrației, bazat pe experiența proprie a EFOR și pe baza dialogului cu partenerii și comunitățile locale. Acesta va fi distribuit către jurnaliști și organizații civice și prezentat printr-o serie de 6 traininguri pentru grupuri civice din țară. Trainingurile vor avea loc în București, Constanța, Iași, Timișoara, Reșița și Cluj. Grupurile civice se vor implica în activități de monitorizare locală. De asemenea, vom lucra cu profesori și elevi, cu care vom experimenta o parte din temele din ghid și alături de care vom realiza fișe de lucru pentru implementarea conceptelor la clasă. Activitățile vor fi completate printr-o campanie de informare cu privire la beneficiile deschiderii datelor publice.
În cadrul proiectului vom lansa mai multe ghiduri și rapoarte, pe teme precum monitorizare administrației, politici publice bazate de dovezi (pentru aleșii locali) și despre nevoia de a crește publicarea de date și dezvoltarea de politici publice bazate pe acestea.
EFOR va lucra cu jurnaliști, activiști civici, ONG-uri, profesori, cetățeni și va pune accent pe implicarea tinerilor. Partenerii vor sprijini EFOR să identifice nevoile de la nivel local, beneficiarii, vor facilita relația cu autoritățile publice locale și vor contribui la realizarea materialelor scrise.
Problemele de la care plecăm
Rapoartele Nations in Transit Romania din ultimii ani arată o scădere a responsabilității autorităților locale față de cetățeni, dar și o degradare a guvernării deschise la nivel local. Primăriile sunt responsabile pentru serviciile publice locale, dar cetățenii au puține informații disponibile și ușor accesibile privind modul în care aceste instituții funcționează și cum cheltuie banii publici. Presa locală dezvăluie constant cazuri de corupție privind achizițiile sau contractele realizate de companiile municipale în principalele orașe ale țării. Unele primării sunt opace în relația cu cetățeanul și refuză dialogul pe teme esențiale pentru comunitate, cum ar fi bugetele locale sau investițiile de interes local. În același timp, există interes public pentru a trage la răspundere instituțiile, dar puțini cetățeni au cunoștințele și inițiativa de a face pasul următor.
Există o tendință de a reduce accesul la date publice, manifestat recent și prin anumite modificări propuse la Legea 544/2001. Mai mult, politicile publice sunt prea puțin bazate pe dovezi, date, statistici (evidence based policy), fapt care determină existența unei guvernări cu efecte imprevizibile.
EFOR a arătat în raportul anual 2021 metodele ineficiente de a strânge date și de a le publica folosite de mai multe instituții, inclusiv în starea de urgență, iar gradul de implementare a angajamentelor din cadrul Parteneriatului pentru o Guvernare Deschisă asumate de Guvern este foarte redus, unele dintre ele ajungând doar la 10% după 2 ani. Există inițiative publice vocale care au solicitat deschiderea datelor în domenii cheie, cum ar fi sănătatea. Astfel, este evidentă nevoia de a continua eforturile de a pune pe agenda publică nevoia deschiderii de date în sectoare cheie, inclusiv ca sursă pentru politici publice eficiente, bazate pe date.
Doar 20% din cetateni sunt implicati in voluntariatsi chiar mai putini in activitati civice; proportia este si mai redusa intre tineri (ex. elevi de liceu). Tinerii considera ca autoritatile locale nu sunt interesate sa rezolve problemele comunitatii, fapt care descurajeaza participarea publica.
Ce ne propunem – obiective
- Crearea unui instrument de monitorizare a administrației locale bazat pe consultări cu beneficiari din mai multe comunități și distribuirea acestuia către actori implicați civic.
- Dezvoltarea unor grupuri civice în șase localități din țară capabile să înțeleagă cum funcționează administrația locală, modul de elaborare a politicilor publice și care să monitorizeze activitatea unor instituții publice locale pentru o perioadă de cel puțin două luni.
- Organizarea unei campanii publice de advocacy pentru a accelera publicarea de date deschise în sectoare cheie, în colaborare cu instituții publice relevante și societatea civilă, în vederea elaborării unor politici publice mai eficiente și bazate pe dovezi.
Cu cine vom colabora
- Cetățeni interesați de bună guvernare
- Jurnaliști
- ONG-uri, grupuri civice care doresc să își consolideze capacitatea de monitorizare/advocacy;
- Profesori și elevi;
- Aleși locali și funcționari publici – primării și consilii locale
Ce vom face, pe scurt:
- Dezvoltarea unui ghid pentru monitorizarea activității instituțiilor publice.
- Dezvoltarea unui ghid de elaborare a politicilor publice destinat utilizării de către instituțiile publice de la nivel local.
- Implementarea unui help-desk pe parcursul proiectului pentru susținerea cetățenilor în inițiative civice. Acest serviciu vă răspunde oricăror întrebări sau solicitări legate de utilizarea celor două ghiduri pentru oricine interesat, iar o echipă formată dintr-un jurist, experți în energie, administrație publică și investiții publice va oferi sprijin specializat participanților în inițiativele civice locale.
- Organizarea de 4 prezentări publice legate de teme din ghid, deschise pentru oricine interesat.
- Organizarea de 6 traininguri pentru jurnaliști, studenți, activiști civici, profesori, aleși locali și alte persoane interesate.
- Implementarea unui număr de 6 proiecte de monitorizare ale unor instituții publice.
- Organizarea de 4 traininguri pentru profesori și elevi pe unele teme din ghiduri, adaptate vârstei și dezvoltarea unor fișe de lucru pentru implementarea la clasă a conceptelor împreună cu profesorii și elevii participanți la traininguri.
- Implementarea unei campanii de comunicare în spațiul online pentru evidențierea importanței publicării datelor deschise și pentru promovarea activităților proiectului.
- Elaborarea unui policy brief de monitorizare care să reflecte bune practici sau nevoile de îmbunătățire.
- Organizarea unui eveniment de închidere a proiectului în care va fi prezentat raportul privind monitorizarea instituțiilor publice.
Care vor fi efectele proiectului?
Ne propunem construirea și consolidarea unor comunități locale de actori civici formali și informali, cuplând rețele civice din zone diferite, coalizate pentru un scop comun – abordarea unei probleme de policy la nivel local și reflectarea impactului în modul în care sunt elaborate politicile publice.
Schimbările pe care grupurile civice și le propun la nivel local pot avea efecte pe termen mediu sau lung prin îmbunătățirea actului administrativ la nivel local.
Ghidurile elaborate vor rămâne o resursă ușor de accesat în mediu online și permit flexibilitate în adaptarea în viitor în cazul în care acest lucru va fi necesar.
Implementarea în clasele de liceu ale temelor cuprinse în cele două ghiduri permite formarea de tineri implicați civic care se pot implica în viitor în buna administrare locală.
Cine sunt partenerii noștri?
Proiectul este implementat de Expert Forum, în parteneriat cu:
Asociația Română pentru Locuințe Casa Plus – București
Scopul general al Casa Plus este de a consolida valorile civice și întări justiția socială, prin dezvoltarea durabilă și sustenabilă a fondului de locuințe utilizat de proprietari și chiriași, prin protejarea mediului în ariile în care acționează asociația, prin obținerea și menținerea condițiilor optime de locuire a cetățenilor dintr-un grup de condominii, cartier, zona sau comunitate, precum și prin creșterea eficienței administrării locuințelor/condominiilor.
Asociația Euroland Banat – Reșița
Asociația Euroland Banat a luat ființa în anul 2001 și are ca direcții majore protecția mediului, promovarea turistică și culturală, educația și politicile pentru tineri. Organizația are ca scop promovarea dezvoltării socio-economice, culturale, educaţionale, ecologice, a spiritului civic şi de toleranţă în spaţiul cultural bănăţean, în România şi în plan internaţional. O componentă importantă este partea de advocacy și acțiuni civice, organizația fiind implicată în campanii de salvare a unor zone verzi urbane, stoparea „toaletărilor” practicate de administrația locală, stoparea defrișărilor din jurul orașului și din parcurile naționale din județ, salvarea unor obiective și clădiri emblematice, a patrimoniului cultural și industrial din Banat, a unor cai ferate istorice etc. Asociația Euroland Banat desfășoară constant activități educative, de conștientizare și de informare în domeniul mediului și al dezvoltării durabile, al patrimoniului cultural și industrial, organizează drumetii și întâlniri și dezbateri pe diverse teme.
Asociația Centrul pentru Resurse Civice – Constanța
Centrul pentru Resurse Civice s-a înfiinţat în 2006 pentru a sprijini, promova şi dezvolta conştiinţa şi iniţiativa civică, în spiritul democraţiei participative, la nivel individual, comunitar şi regional.
Colegiul Național „Mircea Eliade” – Reșița
Colegiul a fost înființat în 1972. La data de 1 septembrie 2013 Liceul Teoretic ”Mircea Eliade” Resita și Școala Gimnazială nr. 12 Resita au format o singură unitate școlară cu denumirea de Colegiul Național ”Mircea Eliade” Reșita. Expert Forum a colaborat în trecut cu liceul în cadrul programului Școala pentru Democrație.
Proiect derulat de:
Proiectul este derulat de Asociația Expert Forum în parteneriat cu Asociația Română Pentru Locuințe Casa Plus, Euroland Banat, Centrul pentru Resurse Civice și Colegiul Național „Mircea Eliade” Resița beneficiază de o finanțare în valoare de 149.858 euro, prin programul Active Citizens Fund România, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui website nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org. Informații despre Active Citizens Fund România sunt disponibile la www.activecitizensfund.ro. ”Lucrăm împreună pentru o Europă verde, competitivă și incluzivă”