Arhiva pentru octombrie, 2011
Comunicat – 27 Octombrie 2011
joi, octombrie 27, 2011 9:00Uniunea Asociatiilor de Proprietari pune la dispozitia Politie Municipale al doilea spatiu pentru functionarea Biroului de lucru al Politiei de Proximitate. Acest lucru se va intampla in data de 27.10.2011 orele 12.00, la sediul asociatiei de proprietari PT 31 – Democratiei (in spatele Clubului Politistilor).
Va reamintim faptul ca Uniunea asociatiilor de proprietari din Buzau impreuna cu Inspectoratul Judetean de Politie si Politia Municipala a demarat in data de 27.09.2011 un proiect pilot de infiintare a birourilor de lucru pentru politistii de proximitate., in sediile asociatiilor de proprietari.
Proiectul se desfasoara in baza protocolului de colaborare incheiat cu IPJ Buzau la inceputul lunii august. Primul asemenea birou de lucru a fost pus la dispozitia Politie Municipale in data de 27.09.2011..
Astfel in spatiul asociatiei de proprietari PT 30 nr.2 din bd. N. Balcescu, bl 20 anexa ap.5- presedinte Tanasescu Gheorghe- a fost pus la dispozitia
politiei de proximitate o camera , unde isi poate desfasura activitatea politistul de proximitate.
UAP Buzau impreuna cu Politia Buzau isi propune:
1. Prezenta permanenta a politie in mijlocul cartierului de locuinte;
2. Faptul ca in asociatiile de proprietari se lucreaza cu valori va exista o siguranta in plus pentru banii cetatenilor;
3. Scurtarea drumului pentru cetateni pana la sediul Politiei pentru pentru o informatie sau reclamatie;
4. Medierea unor conflicte din partea politiei de proximitate;
5. O cunoastere mult mai buna a tuturor locatarilor si mentinerea la zi a cartilor de imobil;
6. Interventia mult mai rapida a Politiei in vedere pastrarii linistii si ordinii publice in cartier si in special …a gastilor de cartier
De asemeni, UAP Buzau face un apel catre asociatiile de proprietari din Buzau , daca exista o posibilitate de spatiu acolo unde acestea functioneaza, sa anunte pentru a putea extinde infiintarea acestor birouri de lucru a politiei de cartier si la nivelul altor asociatii de proprietari.
Mentionam ca functionarea acestor birouri de lucru nu presupune nici o cheltuiala in plus pentru nici un proprietar din cadrul asociatiei de proprietari.
Va multumesc
Constantin Ionescu – Vicepresedinte UAP Buzau
Comunicat intalnire firme repartitoare
miercuri, octombrie 26, 2011 9:02Ieri, 25.10.2011, a avut loc o intalnire intre reprezentantii, RAM Buzau, OPC Buzau, U.A.P Buzau și cei ai firmelor de repartitoare din municipiu. Principalul subiect al discutiei a fost legat de obligatiile ce le revin firmelor de repartitoare fata de asociatiile de proprietari, in vederea repartizarii corecte a consumului de energie termica pentru sezonul rece. Aceasta este a doua intalnire din acest an, dupa ce la prima discutie firmele de repartitoare si-au luat angajamentul, in fata presedintelui ANRSC, ca pana la data de 1.10.2011 sa finalizeze urmatoarele operatiuni;
- Stabilirea punctelor de lucru la nivelul municipiului Buzau;
- Inventarierea tuturor repartitoarelor din apartamente, a sigiliilor acestora, a corpurilor de incalzire suplimentar montate;
- Montarea repartitoarelor martor in subsolul blocurilor pentru calculul caldurii pe spatii comune.
In urma discutiilor de ieri s-a stabilit ca nu toate firmele de repartitoare au inteles sa-si respecte obligatiile ce le revin prin contract.
La nivelul municipiului situatia se prezinta astfel:
Ø Firma Elsaco si-a stabilit punctul de lucru, a inventariat 90% din cele 8400 de repartitoare ( aprox.2000 apartamente) si a montat 153 de repartitoare martor in subsolul blocurilor, dintr-un total de 175 de blocuri;
Ø Firma Techem a finalizat inventarierea repartitoarelor, are punct de lucru, dar mai are de montat 14 repartitoare martor dintr-un total de 18.
Ø Firma Debitron , are punct de lucru , nu a inventariat decat 30% dintr-un total de 5000 de repartitoare si mai are de montat 50% din repartitoarele martor;
Ø Firma Ista are un punct de lucru cu un program de 2 ore pe zi, un salariat care nu are ca atributiuni de serviciu decat inregistrarea unor reclamatii, nu a facut nici un fel de inventariere si nu a finalizat montarea de repartitoare martor;
UAP isi exprima speranta, in conditiile in care situatia prezentata ieri de firmele de repartitoare a fost la nivel declarativ, ca situatia din teren sa coincida cu cea declarata.
UAP a hotarat sa le mai acorde un ragaz acestor firmele de repartitoare pana la data de 1.11.2011; daca nici pana la aceasta data nu vor intelege sa se achite de obligatiile ce la revin prin contract, UAP va proceda in consecinta. Astfel, toate nemultumirile legate de repartizarea incorecta a consumului de caldura vor fi centralizate si vor fi trimise presedintelui ANRSC, pentru ca firmelor in cauza sa le fie ridicate licentele de functionare.
Deasemeni, UAP Buzau va sprijini asociatiile de proprietari care doresc sa actioneze in instanta firmele de repartitoare, in situatia in care acestea aduc prejudicii locatarilor.
Va multumim!
26.11.2011 UAP Buzau
SONDAJ CU PRIVIRE LA SERVICIILE DE SALUBRIZARE PE RAZA MUNICIPIULUI BUCURESTI
marți, octombrie 25, 2011 14:06In perioda 10-22 octombrie 2011 Liga Habitat a efectuat un sondaj referitor la Serviciile de Salubrizare pe raza Capitalei.
Chestionarul a continut 10 intrebari.
Acest sondaj nu are pretentia de a fi o cercetare sociologica completa, insa reflecta opinia cetatenilor implicati in activitati civice.
Chestionarul a fost returnat de catre 827 de repondenti.
- 60% considera ca pretul este mare!
- 73% considera ca mediul nu este protejat.
- 82% nu fac colectare selectiva.
- 53% dintre cei ce colecteaza selectiv – colecteaza PETuri.
- 86% cred ca introducand colectarea selectiva va creste gradul de protejare a mediului.
- 51% au o parere proasta despre implicarea PMB in apararea consumatorilor in relatia cu furnizorii de salubritate.
- 57% au o parere proasta despre curatenia stradala.
DEZBATERE PUBLICA DIN 19.10.2011
vineri, octombrie 21, 2011 12:44PUNCT DE VEDERE ULAL LA PROIECTUL DE HOTARARE PRIVIND APROBAREA PRETULUI LOCAL AL ENERGIEI TERMICE FACTURATE POPULATIEI SI UNELE MASURI DE PROTECTIE SOCIALA IN PERIOADA SEZONULUI RECE.
Intentia de majorare a pretului la gigacalorie pentru aradenii ramasi in sistem de incalzire centralizat , de la 224 lei la maximul posibil 307.42 lei, intentie cu care ULAL nu este de acord, ne da ocazia sa facem cateva considerente pentru a cata oara – asupra acestui sistem care gestionat prost la Arad, provoaca locuitorilor Aradului mari probleme financiare, de sanatate si igiena, ducandu-ne nu numai cu gandul, dar si cu fapta la perioada de dinainte de 1989. Mai putin imputam CET-ului situatia la care s-a ajuns si despre care anticipand-o ULAL a dat multe semnale de alarma, dar ne vom adresa in primul rand Autoritatilor Publice Locale. carora le reamintim, aveau si au obligatia fata de utilizatori conform art.9/1/a din legea 51/2006 a serviciilor comunitare de utilitati publice „sa asigure gestionarea si administrarea serviciilor….pe criterii de competitivitate si eficienta economica”, ca aceste servicii de utilitati publice , sa fie „dezvoltate si modernizate”, functionand conform „cerintelor optime de rentabilitate si iarasi de eficienta economica”, alte prevederi ale Legii 51/2006, art.7 si 8. Cerinte si obligatii prevazute expres de lege in apararea consumatorilor, dar neglijate de A.P.L., probabil in lipsa sanctionarii acestora-legea 51 nu o prevede. Lipsa investitiilor din sectorul energetic ne determina sa credem ca problema energetica a Aradului este una de duzina, intrand la capitolul „SI ALTELE”, asta in ciuda tuturor semnalelor si atentionarilor primite de Autoritatea Publica Locala, inclusiv din zonele centrale. Am trimis Autoritatii Publice Locale exemple concrete din unele orase din tara, care au pornit in rezolvarea problemei lor energetice, in speranta ca vom impulsiona autoritatilor noastre locale, care de la divizarea CET-ului nu a mai facut nici un pas.
Relatia asociatiilor de proprietari cu inspectoratul pentru situatii de urgenta
joi, octombrie 20, 2011 16:24In cadrul seminariilor complet gratuite adresate membrilor si reprezentantilor asociatiilor de proprietari (din toate sectoarele Capitalei), Miercuri, 26.10.2011, ora 11.00, la Sala de Consiliu a Primariei Sectorului 4 Bucuresti, are loc seminarul cu tema: Relatia asociatiilor de proprietari cu inspectoratul pentru situatii de urgenta. (parte a seminariilor saptamanale gratuite, ce se desfasoara din 1997, in fiecare Miercuri).
Dezbaterile vor viza:
- Relatia asociatiilor de proprietari cu Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Bucuresti;
- Obligatiile ale proprietarilor / membrilor si reprezentantilor asociatiilor de proprietari cu privire la PREVENIREA SI STINGEREA INCENDIILOR!
- Pregatirea cetatenilor pentru situatii de urgenta;
- Obligatiile ale PMB si ale Primariilor de sector;
Invitati:
- Reprezentanti ai asociatiilor de proprietari din Bucuresti;
- Reprezentanti ai Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Bucuresti;
- Reprezentanti ai Serviciilor pentru Asociatiile de Proprietari din cadrul Primariilor de Sector;
- Reprezentanti ai prefecturii municipiului bucuresti, Primariei Generale a Municipiului Bucuresti, Consiliului general Al Municipiului Bucuresti,
- Invitati permanenti: radet Bucuresti, distrigaz, apa nova bucuresti, 3d romania
- Specialisti in domeniu;
Gunoi sau mizerie
marți, octombrie 18, 2011 10:15Constantin IONESCU – Vicepreşedinte al Uniunii Naţionale a Asociaţiilor de Proprietari Buzău
Gunoiul inundă tot, nu are morală şi nici apartenenţă politică, se infiltrează în viaţa noastră, sufocându-ne. A devenit un mod de viaţă, un criteriu de evaluare, un pretext al civilizaţiei, dar şi un paradox al acesteia, căci, cu cât suntem mai civilizaţi, cu atât mai mult gunoi producem. Gunoiul este noul idol al lumii moderne şi ne închinăm la el, căci el aduce bani. Cu cât este plimbat mai mult, cu cât este împărţit sau despărţit mai des, cu cât este dus mai departe sau mai aproape, cu atât plătim mai mult. Cine? Noi, care nu dăm doi bani pe el şi dorim să scăpăm de el. Dacă viaţa ne-a învăţat că trebuie să facem economie la lumină, gaze, apă şi căldură, va trebui să facem economie şi la gunoi. Cum? Va trebui să învăţăm să eliminăm mizeria din viaţa noastră şi, încet, vom constata că vom începe să plătim mai puţin.
Conform Dictonarului Explicativ al Limbii Române, substantivul neutru „gunoi” înseamnă resturi murdare sau netrebuincioase care se aruncă. De asemenea, „gunoi” poate fi folosit ca un epitet dat unui om de nimic, unei lepădături.
Mizerie, conform aceluiaşi dicţionar, înseamnă stare extremă de sărăcie, situaţie nenorocită, vrednică de plâns. Mizerie este ceea ce provoacă neplăceri, greutăţi, suferinţă, griji, necazuri. În accepţiunea populară, gunoiul şi mizeria merg mână în mână, ceea ce nu este deloc departe de adevăr.
Că ne dorim să trăim în curăţenie, o ştim cu toţii. Că nimic nu mai este ca înainte, când priveam gunoiul ca fiind doar o mizerie, din nou o ştim cu toţii. Numai că lucrurile au evoluat, că mizeria a început să intre şi ea în Uniunea Europeană şi s-a transformat în gunoi menajer. Un gunoi pe care se bat mulţi. Nu să-l facă, ci să-l ia. Emanciparea gunoiului a stârnit interesul multora, la nivel naţional sau internaţional.
O ,,subspecie” a gunoiului este deşeul. Deşeul este un rest, o rămăşiţă, dar dicţionarul limbii române mai face o precizare în acest sens, referindu-se la un alt mod de a defini un om de nimic. Această referire la natura umană, definită uneori ca deşeu, este gravă şi justificată doar de nişte trăsături speciale ale omului.
Şi, totuşi, omul trebuie să trăiască civilizat şi să privească gunoiul sau mizeria doar ca pe un reziduu.
Numai că nu întotdeauna când arunci gunoiul scapi şi de mizerie…