Colterm recalculare SAD
luni, octombrie 11, 2010 9:06Federaţia Asociaţiilor de Locatari Timişoara, vă aduce la cunoştinţă că, în conformitate cu Art. 12. alin. (1) din Ordinul Autorităţi Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice nr. 483/2008 privind aprobarea Contractului-cadru de furnizare a energiei termice, în acele condominii în care sunt montate repartitoare de costuri, cantitatea de energie termică aferentă consumului propriu pentru încălzirea spaţiilor cu altă destinaţie decât cea de locuinţă, în care nu sunt montate repartitoare de costuri, este proporţională cu suprafaţa echivalentă termic a corpurilor de încălzire existente în aceste spaţii, majorată cu 30%.
Prin urmare, Asociaţiile care se află în situaţia de a avea montate repartitoare de costuri şi care au spaţii cu altă destinaţie decât cea de locuinţă în care nu sunt montate repartitoare de costuri, trebuie să se adreseze în scris S.C. Colterm S.A. pentru ca plata să se facă conform celor de mai sus şi eventual să se facă regularizarea între Asociaţie, reprezentată de proprietarii de apartamente şi deţinătorii de spaţii cu altă destinaţie, a costurilor aferente energiei termice furnizate, dacă este cazul, de la data intrării în vigoare a Ordinului nr. 483/2008 privind aprobarea Contractului-cadru de furnizare a energiei termice
Către, AUTORITATEA NAŢIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI
luni, octombrie 11, 2010 9:04
Federaţia Asociaţiilor de Locatari Timişoara vă solicită sprijinul dumneavoastră în problema plăţii facturilor la gaze naturale de către asociaţiile de locatari/proprietari deservite de E.On Gaz România.
Recent, E.On Gaz a desfiinţat casieriile din Timişoara, iar acum plata nu se poate face decât la bănci, ceea ce a dus la probleme grave pentru asociaţiile de proprietari din toate regiunile din România în care operează E.On Gaz.
Enumerăm câteva dintre disfuncţionalităţile sesizate:
1. Sunt frecvente cazurile în care facturile nu ajung la asociaţiile de proprietari din cauza E.On-ului, care are contract de distribuire a facturilor cu Poşta.
2. Dacă nu primesc facturile, asociaţiile nu pot plăti prin bancă deoarece procedura de plată se bazează pe codul de bare de pe factură.
3. Neprimirea facturii obligă reprezentantul asociaţiei să facă un drum la E.On Gaz pentru a primi o copie de pe factură, fără a avea posibilitatea să şi plătească pe loc, la casieria E.On (pentru că s-a desfiinţat).
4. Unele bănci nu respectă modul de întocmire a chitanţei de plată, în sensul că, la rubrica „Reprezentând” (de ex., plată factură servicii, la Banca Transilvania), în chitanţa de la Anexa nr. 1, nu este trecut numărul şi seria facturii pentru care se face plata. Tot la această bancă, funcţionarul de la ghişeu, din neatenţie, încasează banii pe o chitanţă pe care scrie Asociaţia Vântului nr. 1, dar factura aparţine Asociaţiei Lupului nr. 1 (a se vedea Anexele nr. 2 şi 3), iar reprezentanţii băncii spun că nu mai pot emite o chitanţă corectă, pe asociaţia care a făcut plata.
Comunicat
luni, octombrie 11, 2010 9:02Având în vedere situaţia creata in Timişoara prin închiderea casieriilor EonGaz, care a avut ca urmare plata facturilor la bănci comerciale şi nerespectarea de către acestea a prevederilor legale cu privire la eliberarea documentelor justificative, Federaţia Asociaţiilor de Locatari Timişoara atrage atenţia asociaţiilor de locatari/ proprietari plătitoare ale facturilor de gaz că sunt obligate să solicite în momentul plăţii documente justificative – chitanţă şi bon – care trebuie să aibă ştampilă unităţii, datele de identificare, semnătura încasatorului şi numărul facturii pe care o achită.
FALT a încercat rezolvarea problemei prin contactarea băncilor care încasează. De asemenea, am luat legătura cu cei de la Eon Gaz Timişoara de aproximativ trei săptămâni şi am fost bucuroşi că dânşii au fost receptivi la problemele sesizate, dar, din păcate, nu s-a rezolvat nimic deoarece ei nu au nicio putere, iar cei de la Târgu Mureş, care au calitatea de a se adresa băncilor cu solicitarea de a-şi face treaba, nu sunt interesaţi de problemele noastre.
Din acest motiv, FALT a făcut către Agenţia Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei solicitarea nr. 285/16.09.2010 (pe care o anexăm) dar, deoarece ANRE, în fapt, nu reprezintă interesele consumatorilor, am cerut sprijinul senatorului Gheorghe David care a făcut o interpelare adresată Guvernului în data de 20 septembrie 2010, pentru care îi mulţumim.
Informaţii suplimentare puteţi obţine de la sediul FALT, strada Braşov, nr. 8.
Declaratii norma de lucru
luni, octombrie 11, 2010 9:00Federaţia Asociaţiilor de Locatari Timişoara, cu sediul Timişoara, str. Braşov nr. 8, reprezentanta a 3352 de asociaţii de proprietari /locatari vă solicităm sprijinul pentru lămurirea, eventual rezolvarea, unor situaţii care afectează un număr mare de cetăţeni.
În lumina noilor reglementări prevăzute de OUG 58 /2010 şi OUG 82/2010, plătitorii de venit care încheie contracte civile au obligaţia declarării, calculării, reţinerii şi plăţii contribuţiilor individuale de asigurări sociale şi asigurări pentru şomaj.
Declaraţiile, pentru aceste contracte civile, care trebuie depuse la Casa de Pensii privind evidenţa nominală a asiguraţilor şi a obligaţiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat, obligatorii ca urmare a actelor normative mai sus amintite, forţează la completarea unei norme de lucru de 8, 7 respectiv 6 ore. Menţionăm că, aceste contracte civile nu se supun Legii nr. 53/2003 (Codul Muncii) şi prin urmare nu se poate trece norma de lucru, în caz contrar se poate ajunge în situaţia nefericită ca acest contract civil să fie considerat contract de muncă, cu consecinţele de rigoare.
În concluzie, vă rugăm să luaţi măsurile necesare pentru rezolvarea acestei situaţii care nemulţumeşte un număr foarte mare de ONG-uri, asociaţii de Locatari/Proprietari şi orice alt plătitor pentru convenţii/contracte civile care trebuie să depună aceste declaraţii.
Cu deosebită consideraţie
Ing. Olariu Petru
Plata caldurii in spatii comune pentru cele 15000 de apartamente incazite de CET Braila
luni, octombrie 11, 2010 8:47Federatia Uniunea Asociatiilor de Proprietari Braila
COMUNICAT DE PRESA
Re.: plata caldura spatii comune pentru cele 15000 de apartamente incazite de CET Braila;
pret gigacalorie
Mai multi cititori ai cotidianului online Infobraila.ro ne-au sunat la federatie pentru a intreba care este punctul de vedere al FUAP vizavi de sugestia consilierului municipal Doru Damian cum ca „Locatarii sa ceara chirie CET, pentru ca tevile firmei trec pe proprietatea lor!”.
Cum astfel de sugestii pot crea dificultati in a se intelege o predere leagal sau nu , si pot duce la neintelegeri inntre administratori si proprietari facem urmatoarele precizari:
La asociatiile de proprietari din Braila au inceput sa apara afise in care proprietarii sunt instiintati ca daca au centrale termice de apartament sau siunt debransati total ori partial, iar tevile sistemului centralizat de incalzire le traverseaza apartamentele, sunt nevoiti sa plateasca „la intretinere” caldura pe care o degaja aceste conducte. si asta, indiferent daca tevile sunt izolate, iar proprietarii nu au voie sa le taie. Majoritatea blocurilor au fost construite in mentalitatea comunista cand totul era al nostru la comun , in bloc astea-s regulile ca asa si tevile de apa rece trec prin casa pe la cineva si cele de gaz… Deci „cade” varianta cu plata chiriei de catre CET Braila fata de proprietarii care au in apartamente tevile din instalatia comuna a blocului. Conform ultimului ordin dat de A.N.R.S.C. , nr. 343 din 13 iulie 2010 , toti proprietarii trebuie sa plateasca contributia pentru caldura in spatiile comune, inclusiv pentru cea degajata din tevile care traverseaza apartamente debransate sau incalzite din alte surse. FUAP Braila nu este, in schimb, de acord cu cotele de 39 si respectiv 50% prevazute in respectivul ordin. Ele trebuie sa fie stabilete de adunarile generale sau birourile executive al asociatiilor, functie de specificul fiecarui bloc in parte.
Problema este la nivel legislativ dar si la nivelul consiliilor locale care nu pot pune piedici in societatile in care au capital majoritar. Spre exemplu Consiliul Local Braila controleaza 78,95% din capitalul producatorului de energie si atunci de ce consileriin locali nu intervin pentru a clarifica unele inadvertenete si fac doar caterinca pe seama unor bieti pensionari si someri?
Ne miram ca nu le-au sugerat celor fara centrale ca ar putea cere despagubiri pentru faptul ca sunt poluati de cei cu centrale !
Opriţi „Moartea roşie”!
luni, octombrie 11, 2010 8:45* este somaţia adresată autorităţilor, printr-o scrisoare deschisă, de Federaţia Uniunea Asociaţiilor de Proprietari Brăila * conducerea FUAP apreciază că autorităţile brăilene tratează situaţia „ aproape inconştient faţă de gravitatea situaţiei de fapt”, iar prefectul „se lamentează”
Federaţia Uniunea Asociaţiilor de Proprietari Brăila (FUAP) se declară profund îngrijorată de situaţia creată pe Dunăre, în urma accidentului ecologic care a avut loc lunea trecută în Ungaria. Preşedinte FUAP, Marian Covache, are temeri mai ales în ceea ce priveşte alimentarea cu apă potabilă a locuitorilor municipiului şi judeţului şi a riscurilor majore la care sunt supuşi consumatorii si adresează o scrisoare deschisă autorităţilor locale: „Societatea în care trăim a ajuns la limita suportabilităţii în privinţa reacţiei autorităţilor româneşti în situaţii de criză. Dacă peste criza pensiilor şi salariilor s-a trecut cu mari sacrificii, peste criza ecologică ce ameninţă Dunărea nu mai poate trece decât prin sacrificiul suprem. De Dunăre se leagă viaţa a milioane şi milioane de oameni, a miliarde de păsări şi animale, multe dintre ele ocrotite prin lege.
Substanţa din noroiul roşu deversat în vestul Ungariei care va ajunge în apa Dunării este un compus care rezultă ca urmare a producţiei de aluminiu şi alumină şi conţine cantităţi mari de oxid de fier şi metale grele care pot fi periculoase sănătăţii omului. Apa, în amestec cu noroiul respectiv, este puternic alcalină şi poate provoca arsuri şi devine periculoasă dacă este înghiţită. Periculos este şi PH-ul noroiului roşu, care este alcalin. Alcalinitatea atacă pielea şi respiraţia dacă ajunge în atmosferă.